1 2 3

  1

  Cand viata e prea grea omul se gandeste la viitor sperand sa fie mai bine, iar cand are confort isi face planuri de viitor. Oare e problema cu gandirea ?

  2

  Pentru mine ca muritor, a avea este o iluzie, la fel si a planifica proiecte materiale. Ele au cateva defecte: te leaga energetic de obiect-materie, masura satisfactie o da creierul nostru raportat la obiect nu obiectul insusi, resursele ce se numesc viata sint investite in ceva fara viata etc.
Pot sa ma iau in serios doar ca nemuritor, astfel se contureaza o concluzie logica (de care nu pot fi sigur) pe care poate o tarnsform intr-o vointa si nu doar in gand, de a ma impleti ca sens in sensul Dumnezeului si de a face ca fapt, lucrul Dumnezeului, care nu stiu ce este. Am aflat insa ca poate fi si este binele si nu raul. E o chestiune de a vrea si a face. Diferenta intre resursele proprii investite nu e mare dar prima o vad ca o stationare din pdv a trairii si cunoasterii astfel o limitare intr-un plan de dinainte stiut iar a doua o vad ca traiectorie ascendenta de la minte la spirit si astfel ca o largire a intelegerii si cunoasterii.

  Se pare ca de la o problema ce repetat ma apuc s-o rezolv cazand pe ganduri si pe conexiuni ale contemplarii a ceea ce este adevarat (ca reevaluare permanenta a traiectoriei mele), ajung ca solutia (a mea ca om si fiinta temporara) este actiunea. Trairea de asemenea e o actiune, ca si cunoasterea. Adica plasarea starii existentei intr-un plan energetic ce transcede materia, ceea ce nu inseamna ca e mai buna dar mai apoi sau simultan adaug scopul, sensul, valoarea actiunii ceea ce e binele suprem (tot ca un concept energetic).
3
rauri imi curg strabatute de timpul fluid, plasma colorata si vie,
inspaimantate de nesfarsitul nefiintei mele etc.